|
|
|
|
|
||
|
|
|
|
|
(November 14, 1898 –
October 2, 1944)
|
Ca mâne, toamna iară se va mări prin
grâne,
şi vinul toamnei poate nu-l vom mai bea. Ca mâne, poate s-o duce boii cu ochi de râu în ştiri, să tragă cu urechea la noile-ncolţiri. Şi-atuncea, la braţ, umbre, nu vom mai şti de toate; poate-am să uit nevasta şi vinul acru; poate... Ei, poate la ospeţe nu vei mai fi monarh. E toamnă. Bea cotnarul din cupă, Taliarh. |
Tomorrow maybe, autumn will expand over the fields of grain,
and autumn wine us two we may no longer drink. Tomorrow maybe, the river-eyed oxen will head for the amaranth, so they may eavesdrop on the new germination. And then, shadows arm in arm, we won't remember things; I might forget my wife and bitter wine; I might... Well, maybe you'll no longer be a monarch for the feasts. It's autumn. Drink your cup of cotnar, Taliarchus. |
Domain forse l’autunno si espanderà su campi
di grano,
e vino d’autunno
forse noi due non berremo mai più. Domani forse,
i buoi dagli occhi di fiume andranno verso
l’amaranto,
per origliare la nuova coltivazione.
Allora a braccetto, ombre, non ricorderemo le
cose;
può darsi che dimentichi mia moglie e il vino
acre; può darsi…
forse fra gli ospiti non sarai mai re.
È autunno. Bevi la tua coppa di cotnar,
Taliarco.
*
|
Deodată, după geamuri se aprindeau făclii;
o umbră liniştită intra în prăvălii prin uşile-ncuiate şi s-aşeza la masă. Tăcerea de salină încremenea în casă şi-n sloiul nopţii jgheabul ogrăzii adăpa. Bunicul între flăcări de sfeşnic se ruga: "Să-mi cadă dreapta, limba să se usuce-n mine de te-oi lua vreodată-n deşert, Ierusalime!" |
At once, flames lit up behind windows;
a quiet shadow crept into the shops through the locked doors and took place at the table. The silence of a salt mine was tightened in the house and an icy night flowed into the outside gutter. Grandfather was praying around candle flames: "May my right arm fall off, my tongue dry up in me if ever I take in vain thy name, Jerusalem!" |
D’un subito, fiamme si accesero dietro le
finestre;
un’ombra quieta si insinuò nei negozi
a porte serrate prese posto a mensa.
Il tacere delle saline si fissò in casa
e ghiaccio notturno fluì nelle grondaie.
Nonno attorno a fiamme di candela pregava:
mi caschi il braccio, mi secchi la lingua
se mai invano dica il tuo nome, Jerusalem!
